Cum putem slăbi cu puterea minții?

Ce, cât sau cum mâncăm reprezintă una dintre preocupările noastre zilnice. Evităm, de multe ori, să ne punem și întrebarea “De ce mâncăm?”. O cauză a creșterii în greutate poate fi gestionarea incorectă a sentimentelor și compensarea emoțiilor negative cu alimente nesănătoase. “Ajungem ca în 80% din timp să nu mâncăm de foame, ci din…

Medic nutriţionist: În perioada postului, mizăm pe varietate

Am intrat deja în postul Crăciunului, pe care mulţi îl consideră necesar şi benefic pentru organism. Dincolo de perspectiva religioasă asupra acestei perioade de restricţii alimentare, am dorit să aflăm de la un medic nutriţionist ce efect are alimentaţia de post asupra organismului. Sunt recomandate anumite suplimente de vitamine sau minerale pe durata postului sau…

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist: „Da, am greşit la capitolul medicină când am spus că grăsimile animale sunt periculoase pentru inimă“

Lângă numele Mihaelei Bilic (48 de ani), încă persistă eticheta „nutriţionistul vedetelor“, în ciuda eforturilor sale de a convinge pe toată lumea că „dieta Bilic“ nu există şi că slăbit egal mâncat mai puţin şi atât. „Lumea nu crede“, spune ea. Medicul Mihaela Bilic e un model de normalitate, „are un ton cordial (nu imperativ)…

Cartile adaugate in biblioteca Smart Nutrition anul acesta

Am adunat intr-un singur loc cartile pe care le-am recomandat pacientilor nostri si despre care am povestit in postarile noastre de Facebook. French Kids Eat Everything, Karen Le Billon Am comandat pentru #bibliotecasmartnutrition o carte excelenta, care nu a fost tradusa din pacate in limba romana. Recomandam tuturor cititorilor de limba engleza “French kids eat…

Ai slăbit, ți-am dat banii înapoi!

La 1 martie, Clinica Smart Nutrition lansa campania ”Câte kilograme slăbești, atât discount primești!”, prin care ofeream pacienților înscriși un discount echivalent cu numărul de kilograme slăbite, la care adăugam un bonus de 10% din partea noastră. Durata campaniei a fost de 3 luni (1 martie – 31 mai), timp în care ni s-au adresat…

Pranz la restaurant cu nutritionistul Smart Nutrition – Salad Box

Timp de asteptare: mic Pret: mediu spre mic Gustul preparatelor: bun Calorii ascunse: multe pentru salata De data aceasta facem sugestiile din meniul de la Salad Box care ofera o solutie practica pentru masa de pranz unora dintre pacientii nostri. Am fost curiosi sa incercam si noi si am vizitat locatia din Promenada Mall care…

În România 1 din 4 copii de 8 ani are probleme de greutate și 1 din 10 suferă de obezitate

Clinica Smart Nutrition a lansat programul de awareness Smart Nutrition for Kids and Students pentru prevenirea și combaterea obezității la copii și tineri   În contextul în care rata de obezitate în rândul copiilor și tinerilor continuă să crească în România, clinica de nutriție Smart Nutrition a lansat programul Smart Nutrition for Kids and Students, cu scopul…