Tulburări nutriționale la copiii cu alergii alimentare

Alergiile alimentare sunt din ce în ce mai des întâlnite. Cel mai des sunt incriminate laptele de vacă, ouăle, arahidele, nucile, soia, grâul, peștele și fructele de mare. Tratamentul lor presupune, in primul rând, evitarea alimentului care provoacă reacția. Excluderea lor din mâncărurile pe care le facem pentru copiii noștri poate veni însă nu numai cu…

Abordarea nutrițională a pacientului cu dermatită atopică

Dermatită atopică este o condiție diagnosticată și tratată de o echipă de medici specialiști – dermatolog și alergolog – pentru stabilirea corectă a unui diagnostic, iar apoi de un medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, care să supravegheze regimul alimentar. Conform protocoalelor medicale, pacientului cu dermatită atopică i se indică de multe ori restricții…

Ce rol are rata metabolică în timpul procesului de slăbire

Ca să slăbim avem nevoie ca arderile să fie mai mari decât ceea ce mâncăm. Arderile organismului le obținem prin două feluri: rata metabolică de repaus, adică acele calorii consumate de organismul nostru pentru a sta degeaba, să respire, să circule sângele și caloriile arse prin activitatea fizică”, explică doamna doctor Mihaela Posea, medic specialist…

Meniul unui medic nutriționist într-o zi obișnuită

Răspunsuri oferite de dr. Mihaela Posea, Clinica Smart Nutrition   Mic dejun: Cereale integrale tip muesli sau fulgi integrali cu lapte semidegresat și 20 g migdale, cafea fără lapte Gustare: 1 măr Prânz: Mâncare de năut cu pulpe de pui fără piele și măsline Gustare: 150g salată fructe cu ananas, banană, afine, rodie Cina: Ciorbă…

Cum te poate ajuta medicul nutriționist să pierzi în greutate, înainte de Sărbători

Dacă te afli printre femeile care se gândesc să slăbească rapid înainte de petrecerea de Crăciun sau de Revelion, pentru a face senzație într-o rochie mulată, soluția este să apelezi la o dietă eficientă și echilibrată. Pentru că o dietă cu foarte puține calorii sau, mai rău, înfometarea, îți poate aduce mai multe efecte negative…

Dr. Mădălina Truică, despre ”secretele” unui regim de viață sănătos

Dr. Mădălina Truică a vorbit, la emisiunea Bulina de sănătate, despre ”secretele” unui regim de viață potrivit, pentru a avea o stare bună de  sănătate. Aflați de la doctorul Smart Nutrition de ce este important să avem un orar al meselor, câtă mișcare trebuie să facem pentru a fi sănătoși, cât zahăr sau grăsimi putem…

Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Cu toţii ne dorim să avem un corp frumos sculptat, dar, de multe ori, nu alegem cea mai bună cale pentru a scăpa de kilograme. Specialiştii cred că renunţarea la carbohidraţi şi înfometarea nu ajută organismul, ba din contră, îl pot pune faţă în faţă cu probleme grave de sănătate. Carbohidraţii: de ce nu trebuie…

Pro sau contra vegetarianism la copii?

Ești tentată să adopți o dietă vegetariană inclusiv pentru micuțul tău? Aflăm de la nutriționist dacă e bine sau nu. Pentru că este un subiect care uneori iscă discuții aprinse, am stat de vorbă cu dna dr. Mădălina Truică, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice la Clinica Smart Nutrition, pentru a ne lămuri care…