*Acest articol a apărut în revista Mami.
Dulciurile reprezintă tentația supremă pentru copii! Iar pentru părinții, inamicul numărul unu. Cum faci să impui limite fără să declanșezi un „război”? Există câteva soluții pe care le afli de la Anca Nicoiu Șuteu, psihoterapeut în clinica Smart Nutrition.
Dulciurile sunt o prezență constantă în viața noastră și una dintre bucuriile copilăriei. Fie sub forma ambalajelor colorate din magazine, a torturilor de la zilele de naștere ale copiilor sau a dulciurilor făcute în casă și îndulcite cu sirop de agave, ele sunt greu de ignorat. Se găsesc în toate magazinele, unde sunt rezervate rafturi întregi cu produse în ambalaje viu colorate care îți încântă privirea și te îndeamnă să le cumperi.
Și să nu mai vorbim de multiplele reclame de la televizor, care invită copiii să intre în tărâmul fermecat al dulciurilor și părinți fericiți care ascund pe ici pe colo ceva dulce care să îi încânte! În acest context, mulți părinți își pun problema cât este prea mult și cum este înțelept să abordeze problema dulciurilor. Să le elimine complet din alimentația copiilor?
Să le lase la discreție? Să se bazeze pe dorințele copiilor? Să le limiteze? Și dacă da, care este limita? Dr. Mădălina Truică, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice în clinica Smart Nutrition (n.r. colega doamnei Anca Nicouiu-Șuteu) a scris o serie de articole în care explică care este limita maximă de dulciuri pe care le poate consuma un copil pentru a menține un stil de viață sănătos. De aici aflăm că există limite și că noi, ca părinți, suntem responsabili cu respectarea acestor limite. De ce? Pentru că cel mic nu a învățat încă să își dezvolte un auto-control care să îl ajute să decidă pentru sine câte dulciuri sunt suficiente. Dar cum facem acest lucru?
Limite rigide vs. limite flexibile
Copiii au nevoie ca noi să fim ,,mai mari, mai puternici, mai înțelepți și blânzi” (Circle of Security – Parent Attending to the Child’s Needs) pentru a fi sensibili la nevoile lor, cât și de a pune limite atunci când situația o cere. Limitele pot fi de mai multe tipuri. Cele rigide se referă la cele care trebuie respectate fără excepție. Ele țin de siguranța atât a copilului, cât și a celor din jur.
Limitele flexibile (cum ar fi… cât se poate uita un copil la desene, cât de multe dulciuri poate mânca, ora de culcare) pot fi trecute cu vederea în situații excepționale. Mai există și situații în care limitele sunt atât de neclare încât par aproape inexistente, iar copilul, observând că nu știe când anume să se oprească, experimentează până în punctul în care ajunge să își facă singur rău.
Extremele sunt de evitat: prea multe limite rigide frustrează copilul, iar prea puține limite împiedică un copil să-și dezvolte autocontrolul, toleranța la frustrare, cât și resursele necesare pentru a gestiona diverse situații cu care se pot confrunta zilnic.
,,The marshmallow test” (testul bezelei)
Este vorba de un test bine cunoscut, în care examinatorul îi prezintă unui copil o bezea sau un lucru dulce și îi oferă două posibilități: poate mânca bezeaua pe care o are în față acum, sau poate aștepta pentru ca mai târziu să mănânce două. Ce va face copilul? Ce efecte are decizia luată asupra vieții sale mai târziu?
Walter Mischel, un expert în studiul autocontrolului, a dovedit că abilitatea de a amâna gratificarea este esențială în a avea o viață satisfăcătoare, un stil de viață sănătos, o mai mare stimă de sine. Partea frumoasă este că autocontrolul, ca orice abilitate, se poate învăța și poate fi aplicată în viața de zi cu zi – de la mâncatul sănătos la gestionarea evenimentelor dificile.
Copilul are nevoie de limite
Sper că v-am convins până acum că avem nevoie de limite, că acestea sunt flexibile și nu rigide și că impunerea lor asigură copiilor o alimentație sănătoasă îi ajută și în dezvoltarea autocontrolului pe termen lung.
Este nevoie ca autocontrolul să fie modelat de către părinți. Voi sunteți cei care decid câte dulciuri poate mânca un copil pe zi, excepție făcând zilele de naștere și alte sărbători. Copiilor trebuie să li se explice care este contribuția alimentelor la creșterea lor, care este impactul dulciurilor asupra organismului și care sunt consecințele unui consum exagerat. Prin modelarea autocontrolului se dorește ca, de-alungul timpului, acest control să fie internalizat. Trebuie să țineți minte că voi sunteți responsabili cu asigurarea unui mediu stabil și că lipsa unor limite dăunează dezvoltării copilului vostru și îi pune pe umeri o responsabilitate pe care nu este pregătit să o ducă. Auzim des din partea adulților „Dacă nu îi dau ce vrea el, nu mănâncă!” sau „Dacă nu îi cumpăr ciocolată, plânge”.
Cum impui limite?
Este foarte important ca regulile să fie constante, agreate de toți membrii familiei și adulții care petrec timp cu cei mici, și excepțiile să fie clar delimitate ca excepții. Vedem din păcate multe familii în clinică care au copii cu probleme de greutate sau sănătate și în care adulții nu au o poziție comună.
Familii în care părinții le asigură copiilor o alimentație sănătoasă și bunicii sau bonele le oferă câte o recompensă dulce pe ascuns. Sau copii aduși în clinică de bunici preocupați deoarece părinții, extrem de ocupați, rezolvă tantrumurile copiilor cu dulciuri sau timp de ecrane. La fel de important este exemplul părinților. Ne întreabă foarte des părinții în clinică „Ce să fac pentru a îmi convinge copiii să mănânce legume?”. Unul dintre cele mai eficiente sfaturi este să mănânce legume împreună cu ei. Și în cazul dulciurilor, consumul acestora împreună cu ei și, mai ales, respectarea limitelor alături de copii, îi va convinge pe cei mici că noi credem în argumentele pe care le folosim.
Dulciurile ca recompensă
Dulciurile, ca de altfel și timpul de ecrane, sau cadourile, nu trebuie oferite ca pe o formă de recompensă pentru ceva anume ce a făcut copilul. Mai exact, să nu fie condiționate de reușita copilului într-un domeniu sau altul. Nu vă momiți/motivați/mituiți copiii cu promisiuni de genul „dacă faci x lucru, îți dau o ciocolățică la final”. Motivația de a face un lucru anume este de preferat să fie ghidată de dorința de a reuși, nu doar pentru a primi un premiu la final.
