Ne-am obișnuit să credem că problemele de greutate țin doar de voință și de aportul caloric. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Cercetările din ultimii ani vin să introducă în ecuația câștigului ponderal un nou factor: rezistența la leptină. Discutăm despre acest fenomen cu dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, de la Clinica Smart Nutrition.
- Tot mai multe studii aduc în discuție rolul leptinei în dezvoltarea obezității. Descifrați mecanismele prin care acest hormon influențează statusul ponderal. Explicați-ne, vă rog, despre ce este vorba.
Apariția obezității este o provocare pentru lumea medicală deoarece mecanismele care duc la această boală nu sunt complet elucidate. În această boală sunt implicați hormoni gastro-intestinali care acționează la nivelul sistemului nervos central. Comportamentul alimentar este modificat de semnalele trimise de acești hormoni către zonele de stimulare sau inhibare a aportului de alimente. Toți acești hormoni sunt implicați însă în inițierea și finalizarea actului de a mânca, pe când reglarea pe termen lung a balanței energetice este controlată prin alți hormoni: insulina și leptina.
Leptina este un hormon secretat de țesutul adipos care are rolul de a regla depozitele de grăsime dar și numărul de calorii pe care le mâncăm sau le ardem. Descoperirea ei în 1994 a reprezentat o speranță în tratamentul obezității, punând bazele întelegerii mecanismelor prin care apare această boală.
Leptina acționează prin receptorii aflați în sistemul nervos central (în creier) asupra zonelor care inhibă apetitul și astfel omul mănâncă mai puțin.
Există cazuri în care nivelul din sânge al leptinei este nedetectabil și sunt acele cazuri de mutații la nivelul genei leptinei sau la nivelul genei care codifică receptorul de leptină. Aceste deficite congenitale sunt însă extrem de rare (sub 100 de cazuri la nivel mondial). Astfel de pacienți au o greutate normală la naștere însă în câteva luni de la naștere ajung să sufere de obezitate morbidă, având țesut adipos distribuit în principal la nivelul trunchiului și membrelor. O altă caracteristică a acestor copii este faptul că mănâncă mult (au hiperfagie, cu cantități de alimente de până la 5 ori mai mari decât un copil sănătos, de aceeași vârstă) și un comportament agresiv atunci când nu li se dă de mâncare.
Pentru majoritatea pacienților care se confruntă însă cu obezitatea, nivelul de leptină este mare. Secreția ei fiind determinată de celulele adipoase, în contextul unei greutăți anormal de mari și nivelul de leptină este crescut. Cu toate acestea, deși ne-am aștepta ca leptina să conducă la reducerea cantității de alimente pe care o mănâncă un pacient obez, acest lucru nu se întâmplă deoarece el are rezistență la leptină.
- Ce este rezistența la leptină? Care sunt cauzele ei?
Dupa cum spuneam, multi dintre pacienții obezi ar trebui, în mod natural, să își limiteze aportul alimentar deoarece creierul lor ar trebui să știe că există suficientă cantitate de grăsime în organism. Însă se pare că aceste mecanisme de semnalizare nu funcționează în parametri normali, iar creierul pare să nu „ vadă” aceste cantități crescute de leptină, „gândind” în mod greșit că organismul suferă de foame. Și totuși, rezistența la leptină nu poate fi definită într-un mod precis, cuantificabil și universal însă este clar util să se identifice și să se înțeleagă mecanismele prin care acționează leptina în vivo. Cauzele acestei rezistențe la leptină sunt încă neclare, dar putem enumera inflamația sau nivelul crescut de acizi grași liberi.
Eficacitatea scăzută a leptinei endogene în promovarea scăderii în greutate a pacienților care suferă de obezitate a dat naștere acestui concept de „rezistență la leptina”, un concept similar celui de „rezistență la insulină”. În cazul „rezistenței la insulină” coexistă un nivel crescut de insulină cu un răspuns scăzut al acesteia.
- Când suspectăm apariția rezistenței la leptină? Cât de des constatați această problemă la pacienții pe care-i vedeți? Cum anume se manifestă aceasta?
Din cauza masei crescute de țesut adipos, practic, toti pacienții obezi prezintă concentrații crescute de leptină circulantă comparativ cu cei cu greutate normală. Dacă ne gândim că obezitatea se însoțește de inflamație și nivel crescut de acizi grași liberi, putem spune că, în mod teoretic, fiecare pacient care vine în clinica Smart Nutrition pentru tratamentul obezității are rezistență la leptină. Mecanismele care promoveaza apariția și/sau care rezultă în urma obezității afectează și acțiunea leptinei și facilitează creșterea în greutate, intrând astfel într-un cerc vicios.
- Ce investigații pot fi făcute pentru depistarea acesteia?
După cum spuneam, rezistența la leptină nu poate fi definită într-un mod precis. Existența unor niveluri plasmatice crescute definește hiperleptinemia însa este de așteptat să se întample acest lucru, în mod teoretic, tututor pacienților obezi. Astfel, hiperleptinemia servește doar la identificarea unor modificări ale unui singur hormon, modificări care pot fi sau nu pe primul plan în apariția obezității. Prin urmare, nu se recomandă definirea rezistenței la leptină prin nivelul de leptină în sânge.
- Cum influențează rezistența la leptină urmarea unui regim de slăbire?
Cand pacientul scade în greutate, scade și nivelul de leptină, iar creierul interpretează acest lucru ca fiind într-o perioadă de „înfometare”. Sunt astfel activate mecanismele prin care ne opunem „înfometării”: crește senzația de foame, scade senzația de sațietate, iar mâncarea ți se pare și mai apetisantă – mecanisme prin care re-câștigăm kilogramele pierdute.
- Este reversibilă rezistența la leptină? Ce putem face în acest sens?
Dacă ne gândim că rezistența la leptină apare în contextul creșterii în greutate, părerea mea personală este ca, dacă scăpăm de surplusul de kilograme scăpăm și de această rezistență la leptină. S-au propus diverse strategii, dintre care se presupune că cea mai eficientă ar fi obținerea și menținerea unui stil de viață sănătos. În acest sens putem face urmăatoarele lucruri:
- Să alegem alimentele cât mai puțin procesate- acestea nu promovează inflamația sau rezistența la insulină și leptină.
- Să consumăm alimente bogate în fibre solubile – nuci, fulgi de ovaz, mere, afine și legume precum fasole boabe/linte/năut deoarece fibrele solubile contribuie la senzația de sațietate cu un preț caloric scăzut.
- Să facem mișcare – activitatea fizică scade nivelurile plasmatice de leptină.
- Să respectăm orele de somn – privarea de somn scade nivelul de leptină.
- Cum putem preveni dezvoltarea rezistenței la leptină?
Cum rezistența la leptină apare la persoanele obeze, menținând o greutate normală este soluția prin care nu ajungem la această rezistență la leptină.
- Ce alte sfaturi aveți pentru persoanele care nu reușesc să iasă învingători din lupta cu kilogramele în plus?
Persoanelor care nu reușesc să iasă învingători din lupta cu kilogramele le spun să nu dispere, le spun că există soluții pentru fiecare pacient și că nu este vina lor că nu pot să slăbească. Oamenilor care slăbesc le este foarte greu să mențină greutatea la care au ajuns, în condițiile în care respectă regulile alimentației sănătoase, nu pentru că nu vor, ci pentru că organismul lucrează împotriva voinței lor. Acești pacienți au nevoie de sprijin constant, de aceea, noi, în clinica Smart Nutrition avem o echipa formată din medic specialist și psihoterapeut. Consultațiile săptămânale au rolul de a construi încrederea pacientului că poate reuși să își schimbe pentru totdeauna stilul de viață.
Articol publicat în revista Slab sau gras.
