Probioticele sunt bacterii si drojdii vii care pot aduce beneficii sanatatii umane. Intreg organismul uman este “populat” de microorganisme bune, fara de care nu ar putea supravietui. Studiile recente au descoperit ca ratia dintre celulele corpului si bacteriile din organism este de 1:1. O atentie deosebita se acorda acelor bacterii situate la nivelul sistemului digesitv. Interesul pentru ele este in crestere, deoarece exista din ce in ce mai multe dovezi asupra legaturii dintre echilibrul florei intestinale si starea generala de santate a fiecarei persoane.
Exista multe tulpini de bacterii probiotice, insa cele mai benefice sunt cele din grupurile: LACTOBACILLUS si BIFIDOBACTERIUM. De asemenea, SACCHAROMYCES, STREPTOCOCCUS BACILLUS, ENTEROCOCCUS si ESCHERICHIA sunt foarte importante in mentinerea echilibrului intern al organismului.
Microbiomul intestinal reprezinta totalitatea bacteriilor beneficie situate la nivelul tubului digestiv si orice dezechilibru al acestuia poate avea repercursuni asupra sanatatii
Echilibrul microbiomului intestinal ajuta la:
- mentinerea greutatii sau scaderea in greutate
- digestia si asimilarea imbunatatite a nutrientilor
- imbunatatirea sistemului imunitar
- beneficii asupra pielii / tenului.
Majoritatea florei intestinale este localizata la nivelul colonului. Activitatea metabolica a acesteia este similara cu a unui organ, in literatura fiind de multe ori denumita “organul uitat”. Acestea ajuta la producerea de vitamine (vitamina K si vitamine din grupul B-urilor) si ajuta la transformarea fibrelor in acizi grasi cu lant scurt, cum ar fi butiratul, propionatul si acetatul, care contribuie la hranirea si mentinerea integritatii peretelui intestinal, la stimularea sistemului imun etc.
Foarte sensibil la dieta, dezechilibrele microbiomului intestinal pot duce la:
- obezitate
- diabet zaharat tip 2
- sindrom metabolic
- boli cardiovasculare
- cancer colorectal
- boala Alzheimer
- depresie
- scaderea imunitatii
PROBIOTICELE
Se gasesc atat in anumite produse alimentare, cat si in suplimente.
Sursele naturale de probiotice sunt reprezentate de:
- kefir – bautura din lapte acru, care se formeaza cand laptele fermenteaza in contact cu ciuperca de kefir
- iaurt activ – uneori, in procesul de producere al iaurtului, bacteriile benefice sunt distruse, asa ca trebuie verificat daca acesta contine sau nu probiotice
- lapte batut – doar laptele batut “traditional”, care ramane in urma producerii untului, contine probiotice. Laptele batut “de cultura”, care se gaseste in majoritatea supermarketurilor, nu contine aceste bacterii
- varza murata – folosita frecvent ca garnitura; pentru a pastra efectele probiotice, varza murata trebuie sa fie nepasteurizata.
- miso – condiment japonez, obtinut prin fermentarea boabelor de soia cu sare si o ciuperca numita koji
- tempeh – produs obtinut din boabe de soia fermentate,
- bauturi de soia – care contin okara, un reziduu din laptele de soia si tofu, care de obicei este aruncat
- castraveti murati – doar castravetii murati in saramura contin probiotice
- kimchi – un garnitura coreeana, fermentata, picanta, de obicei facuta din varza
- cereale imbogatite
- kombucha – este o bautura din ceai verde sau negru fermentat cu ajutorul coloniilor bacteriene
- anumite branzeturi – branza cheddar, mozarella, gouda pot contine probiotice, insa trebuie verificat pe eticheta acest lucru.
De cele mai multe ori insa, datorita alimentatiei dezechilibrate, a stresului cronic, a lipsei de activitate fizica si a tratamentelor cu antibiotice, dezechilibrilele florei intestinale sunt atat de mari incat nu pot fi corectate doar din alimentatie, fiind necesare suplimentele cu probiotice.
PREBIOTICELE
Reprezinta nutrienti din alimente, pe care corpul nu le digera, dar care stimuleaza inmultirea si utilizarea eficienta a bacteriilor probiotice. Reprezinta “combustibilul” care ajuta la cresterea microbiomului intestinal. Inulina este unul din cele mai importante prebiotice, aceasta gasindu-se in radacina de cicoare, banane si asparagus. Ceapa, usturoiul, leguminoasele si anghinarele sunt alte exemple de alimente bogate in prebiotice.
SIMBIOTICELE
Sunt suplimente care contin atat PROBIOTICE (bacterii benefice) cat si PREBIOTICE (hrana pentru probiotice).
EFECTELE PROBIOTICELOR
- Sanatatea sistemului digestiv.
Suplimentarea cu probiotice ajuta la tratamentul diareei induse de tratamentul antibiotic. Antibioticele distrug atat bacteriile nocive cat si flora intestinala normala, de aceea diareea poate persista mult timp dupa tratarea infectiei. Este recomandat ca suplimentarea cu probiotice sa fie initiata in paralel cu administrarea de antibiotic, la 3-4 ore dupa acesta.
Sindromul de colon iritabil, una din cele mai intalnite si dificil de tratat patologii ale societatii moderne, poate fi mult ameliorat de tratamentul probiotic. Acesta reduce balonarea si amelioreaza constipatita sau diareea, precum si celelalte simptome (disconfort abdominal, dureri etc). Pentru a fi eficient, este necesar un supliment complex, cu mai multe tulpini, administrat pe o perioada de minim 8 saptamani. Totusi, inca nu se cunoaste ce tulpini sunt mai eficiente pentru fiecare simptom specific al sindromului de colon iritabil.
De asemenea, tratamentul probiotic s-a dovedit eficient in ameliorarea simptomelor bolilor inflamatorii intestinale (boala Crohn, rectocolita ulcerohemoragica), precum si in infectia cu Helicobacter Pylori (principala cauza de ulcer).
- Scadere in greutate
Persoanele obeze au bacterii intestinale diferite fata de persoanele normoponderale. Exista o conexiune intre microbiomul intestinal si obezitate, schimbarile acestuia fiind un factor important in cresterea in greutate. Un studiu care a inclus peste 200 de persoane cu obezitate abdominala a relevat faptul ca participantii au pierdut aproximativ 8.5% din grasime dupa suplimentarea cu LACTOBACILLUS GASSERI timp de 12 saptamani.
- Sanatatea mintala
Intestinele si creierul sunt interconectate, legatura dintre ele fiind numita axa intestin-creier. Studiile au aratat ca anumiti microbi intestinali, care fac parte din clasa “psihobioticelor”, pot influenta creierul prin aceasta axa. LACTOBACILLUS HELVETICUS si BIFIDOBACTERIUM LONGUM sunt unii din reprezentantii acestei clase. Psihobioticele pot fi folosite pentru a preveni si trata afectiuni precum autismul, boala Alzheimer sau boala Parkinson. In anumite cazuri (stres, anxietate), suplimentarea cu psihobiotice ar fi de preferat fata de administrarea de medicamente psihotrope.
- Reducerea inflamatiei – probioticele ajuta la scaderea inflamatiei sistemice, o cauza a generarii si intetinerii multor boli (diabet zaharat, dislipidemie, hipertensiune arteriala, tumori etc)
- Scaderea colesterolului – un studiu din 2017 a concluzionat faptul ca alimentele si suplimentele cu probiotice din clasa LACTOBACILLUS pot reduce atat colesterol LDL (rau) cat si colesterolul total.
- Hipertensiune arteriala – multiple studii au evidentiat faptul ca persoanele care consuma frecvent alimente cu probiotice sau care suplimenteaza au avut valori mai bune ale tensiunii arteriale, atat sistolice cat si diastolice, comparativ cu loturile de control, care nu consumau cantitati suficiente de probiotice.
- Imunitate – microbiomul intestinal sanatos creste functia imuna a organismului, protejand impotriva infectiilor si afectiunilor autoimune.
- Piele – suplimentele probiotice pot fi utile in tratarea anumitor afectiuni precum: acnee, rozacee, eczema etc
DOZAJ
Alimentele cu probiotice pot fi consumate fara restrictii, insa de multe ori nu pot acoperi dezechilibrul produs, mai ales in cazul tratamentelor antibiotice sau al sindromului de colon iritabil cu evolutie indelungata.
Suplimentele probiotice eficiente ar trebui sa contina o doza mai mare de 5 miliarde de Unitati Formatoare de Colonii (UFC) si sunt preferate produsele simbiotice, care contin si prebiotic. Fiecare produs poate avea un mod diferit de administrare (in timpul mesei / dupa masa / o data pe zi / de mai multe ori pe zi etc) si de pastrare (la temperatura camerei / la frigider etc), prin urmare trebuie citit cu atentie prospectul fiecarui produs.
Nu in ultimul rand, trebuie avut grija la faptul ca dozele pentru copii sunt diferite fata de cele pentru adulti.
EFECTE ADVERSE
In primele zile de la administrarea suplimentelor probiotice, pot aparea simptome digestive precum balonare si disconfort abdominal. Ulterior, aceste simptome vor trece, iar patologia pentru care a fost prescris suplimentul ar trebui sa inceapa sa se amelioreze semnificativ. O precautie deosebita ar trebui sa aiba pacientii cu sistemul imunitar compromis, cum ar fi cei cu SIDA, intrucat pot dezvolta infectii periculoase in urma administrarii de probiotice.
DE CE UNEORI PROBIOTICELE NU FUNCTIONEAZA?
Exista si situatii in care suplimentarea cu probiotice nu are efectele dorite. In primul rand, daca nu exista un dezechilibru al florei intestinale, sau daca simptomatologia nu este data de acest dezechilibru, efectele probioticelor vor fi minimale. Acestea nu pot trata afectiuni severe precum tumorile de colon, bolile inflamatorii intestinale etc.
Daca insa exista o tulburare a microbiomului intestinal, iar probioticele nu isi fac efectul, acest lucru se poate datora faptului ca:
- doza este prea mica (prea putine Unitati Formatoare de Colonii)
- nu sunt luate corect (anumite produse se iau in timpul mesei, altele pe stomacul gol etc)
- nu este tulpina potrivita afectiunii pentru care e administrata
- calitate scazuta a produselor – probioticele sunt fragile, trebuie sa reziste procesului de productie, depozitarii si digestiei.
- nu sunt depozitate corect: umiditatea, caldura si lumina pot afecta probioticele
Te invitam sa descoperi si alte articole interesante, pe Blogul Clinicii Smart nutrition!
De asemenea, te invitam sa faci parte din comunitatea Facebook Clinica Smart nutrition si Instagram Clinica Smart Nutrition si de asemenea,
sa ne urmaresti interviurile si prezentarile video pe canalul nostru de Youtube Clinica Smart Nutrition.