Ce, cât sau cum mâncăm reprezintă una dintre preocupările noastre zilnice. Evităm, de multe ori, să ne punem și întrebarea “De ce mâncăm?”. O cauză a creșterii în greutate poate fi gestionarea incorectă a sentimentelor și compensarea emoțiilor negative cu alimente nesănătoase. “Ajungem ca în 80% din timp să nu mâncăm de foame, ci din cu totul și cu totul alte motive pe care, din păcate, n-are cum să ni le spună nimeni din exterior. Deci dacă nu începi o muncă cu tine de ascultare, de atenție asupra corpului tău care are nu numai receptori ce trebuie satisfăcuți, dar și simte, atunci vei fi pierdut pentru că mintea nu știe nici să controleze și culmea, nici să ajusteze aportul alimentar”, explică doamna doctor Mihaela Bilic, medic specialist nutriție, diabet, noli metabolice și psihonutriție. În cadrul noului modul de psihonutriție coordonat de doamna doctor Mihaela Bilic la clinica Smart Nutrition, puteți afla mai multe detalii despre psihonutriție, inclusiv cum putem gestiona mâncatul pe fond emoțional.