Ca sa facem o cura de detoxifiere, trebuie sa stim cu ce substante ne-am intoxicat. Acestea pot fi introduse in organism pe cale digestiva (alcool, ciuperci otravitoare, medicamente, etc), pe cale respiratorie (fum, medicamente, etc), cale injectabila (diverse medicamente, droguri) sau alte cai. Toate substantele pot fi toxice, diferenta dintre a fi toxic sau nu fiind facuta de doza. In acelasi timp si organismul nostru produce, in urma proceselor metabolice, substanțe cu potential daunator. Insa corpul nostru , prin procese de oxidare, reducere, conjugare si excretie reuseste sa faca aceste substante mai putin toxice. Acumularea acestor substante este putin probabila in conditiile in care organismul are un mod de lucru care nu permite acest lucru. Citocromul p 450 este principala enzima care degradeaza susbstantele toxice pentru organism iar ea se gaseste in principal in ficat dar si in celulele intestinale, renale, pulmonare sau din creier.
Exista numeroase diete care promit detoxifierea organismului, fara insa a avea o sustinere stiintifica, fara chiar a preciza care sunt substantele toxice din organism de care scapam in urma acestor diete. Multi oameni incearca tot felul de metode, pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp, in speranta ca pot contracara efectul obiceiurilor nesanatoase pe care le au in restul anului.
Un lucru este sigur insa: un regim numai cu sucuri verzi sau in care consumi doar anumite lichide (apa cu lamaie, apa calda, ceaiuri, etc) sau folosirea laxativelor si a clismelor nu constituie un stil de viata echilibrat si sanatos.
Un „aliment” de care uitam ca ar trebui sa ne ferim si totusi el este destul de des consumat este alcoolul. Si pentru ca multi oameni cred ca ficatul nostru are nevoie de protectie, ca el este afectat de medicamente, in schimb uita ca functia lui poate fi afectata de catre tuica, vin, gin, etc existand ceea ce se cheama steatoza hepatica alcoolica (ficatul gras alcoolic), hepatita alcoolica sau ciroza alcoolica.
Cea mai buna detoxifiere pentru organism este stilul de viata sanatos, cu un program de luat masa, cu alimente sanatoase, care nu sunt prajite, cu multe fructe si legume, de preferat de sezon. Produsele de patiserie si cofetarie, sucurile indulcite, bauturile alcoolice ar trebui sa faca parte cat mai rar din acest stil de viata. Mentinerea unei greutati normale, activitatea fizica si somnul ofera organismului ocazia sa functioneze corespunzator, nici un regim alimentar neputand face detoxifiere mai bine decat o face corpul uman.
Te invitam sa descoperi si alte articole interesante, pe Blogul Clinicii Smart nutrition!
De asemenea, te invitam sa faci parte din comunitatea Facebook Clinica Smart nutrition si Instagram Clinica Smart Nutrition si de asemenea,
sa ne urmaresti interviurile si prezentarile video pe canalul nostru de Youtube Clinica Smart Nutrition.