Cum mâncăm sănătos primăvara?

Un nou sezon, obiceiuri noi. Acum este momentul optim de a combate astenia de primăvară cu ajutorul alimentelor, de a profita de tot ceea ce are de oferit acest anotimp în materie de alimentație, de a scăpa de kilogramele în plus într-un mod cât mai sănătos, dar și de eventualele carențe de vitamine și minerale.

Cât și cum trebuie să mâncăm, la cetrebuie să fim atenți în perioada postului, ce presupune o alimentație sănătoasă primăvara, dar și dacă este corectă noțiunea de tren în nutriție, toate acestea sunt întrebări care și-au găsit răspunsul cu ajutorul Mihaelei Posea, medic speicalist diabet, nutriție și boli metabolice. Are o experiență de peste 10 ani în acest domeniu, fiind certificată și în managementul obezității de către Federația Mondială de Obezitate.

 

Primăvara tindem să ne ambiționăm mai mult decât de obicei în ceea ce privește dietele. Cum alegem dieta de slăbit potrivită?

În primu rând, trebuie să alegem doctorul potrivit – să fie medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice. În al doilea rând, trebuie făcute investigații ce țin de metabolism, care să stabilească necesarul de kilocalorii pe care să îl consumăm pentru a putea slăbi, dar și analize de sânge care să verifice starea de sănătate. Dieta potrivită trebuie să fie diversificată, una în care se consumă alimente din toate grupele, pe care o putem integra cu ușurință în ritmul nostru de viață.

 

Atunci când ne propunem să slăbim trebuie să fim conștienți că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Care este ritmul concret și sănătos?

Pentru că nu ne-am îngrășat peste noapte… este bine să nu slăbim peste noapte. În general se urmărește ca ritmul de slăbit să fie între 500 g și 1000 g grăsime în fiecare săptămână. Cum vedem de unde am slăbit? Analizorul corporal cu bioimpedanță este cel care măsoară cantitatea de grăsime, minerale și masa slabă din organism și se folosește pentru a urmări dacă scăderea în greutate s-a făcut din masa grasă.

 

Ce presupune o alimentație echilibrată în sezonul de primăvară?

O alimentație echilibrată este o alimentație diversificată – în aceeași zi mâncăm alimente din toate grupele: grupa cerealelor, grupa alimentelor bogate în proteine, grupa nucilor și semințelor, grupa fructelor și, in final, cea a legumelor. Primăvara ne este la îndemână să mâncăm legume proaspete, pentru că este sezonul salatei verzi, al spanacului, urzicilor, lobodei, cepei verzi, usturoiului verde.

 

Știu românii să facă asocierile concrete când vine vorba despre mâncarea pe care o pun pe masă? Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac?

Cel mai des întâlnită greșeală este lipsa legumelor de la masă. Dacă, de exemplu, vă faceți sendvișuri acasă, este bine să puneți și un ardei, o roșie, un castravete. Dacă pregătiți un piure cu o friptură, trebuie neapărat să existe și o salată lângă.

 

Pentru că suntem în perioada postului, mulți îl asociază cu o cură de slăbire, dar adesea rezultatul nu este cel așteptat…

Când ținem post, regimul alimentar va fi unul vegan, bazat pe mâncăruri făcute din legume și leguminoase, pe fructe, cereale, nuci/semințe, produse din soia. Alimentele care conțin carne, pește, ouă, lactate și care dau senzație de sațietate pot fi înlocuite cu mazăre, fasole, boabe, linte, năut. Nucile și ciupercile asigură proteinele vegetale, precum și senzația de plin.

 

Cu ce probleme vin cel mai des pacienții la dumneavoastră?

Cei mai mulți pacienți sunt cei care suferă de obezitate și care au sau sunt în pericol de a dezvolta complicații ale acestei boli: diabet zaharat, dislipidemii (probleme cu grăsimile din sânge), hipertensiune arterială, sindrom de apnee în somn, dureri articulare (de genunchi, de spate) etc.

 

În ce măsură este influențat nivelul colesterolului și al trigliceridelor de ceea ce mâncăm?

Nivelul colesterolului din sânge pare a fi influențat în proporție de 10% de alimentele bogate în grăsimi: carne grasă, untură, unt, sosuri albe, șorici, șuncă grasă, produse de patiserie și cofetărie etc. Trigliceridele sunt mult mai ușor influențate de aportul de dulciuri, sucuri îndulcite și de alcool.

 

Putem discuta despre trenduri în nutriție?

Da, putem discuta despre diete la modă. Însă ideea principală este de a adapta regimul alimentar la sitlul de viață, astfel încât să îndeplinească toate condițiile unui regim alimentar echilibrat.

 

Cum ne luăm porția de energie din alimente?

O alimentație echilibrată, diversificată asigură energia necesară ritmului nostru de viață.

 

Cum influențează alimentația starea de bine?

Echilibrul din farfurie se reflectă în starea de bine pe care o avem și în puterea de a rezolva orice problemă cu care ne confruntăm.

 

Acest articol a fost publicat în revista Slab sau Gras.

Lasati un comentariu