Mâncăm de foame sau de supărare?

De multe ori apelăm la alimente pentru a compensa anumite goluri emoționale sau sentimente negative pe care le simțim. Restabilirea unei  relații sănătoase cu mâncarea pe care o consumăm și găsirea unei soluții pentru mâncatul emoțional ține de autocunoașterea și capacitatea de control asupra propriilor senzații și emoții.

„Când ne întrebăm „De ce mâncăm?” vom vedea cu stupoare că poate în 80% din situații am uitat să mai mâncăm de foame, însă mâncăm din cu totul alte motive și mare parte a lor sunt emoționale. Principalul motiv, cel puțin așa arată studiile din străinătate, este plictiseala. Plictiseala și oboseala sunt cele care ne fac să avem această nevoie de confort pe care ne-o dă mâncarea, mâncarea este stare de bine, este clar, este în instinctul nostru lucrul acesta”, spune doamna doctor Mihaela Bilic.

Află mai multe din interviul de mai jos:

Lasati un comentariu