„Dulcele – o exceptie, nu un obicei zilnic“ – o deviza dupa care trebuie sa ghidam alimentatia celor mici. Obezitatea infantilă este o boală gravă la care obiceiurile alimentare deprinse în familie joacă un rol esenţial. Medici specialişti în diabet, nutrriţie şi boli metabolice explică ce trebuie să facă părinţii pentru a schimba situaţia.
Cel mai probabil, dacă nu se iau măsuri, un copil supraponderal sau obez va deveni un adult cu multe şi grave probleme de sănătate.
Dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie, boli metabolice, la Clinica Smart Nutrition, doctor în medicină, acreditată de Federaţia Mondială a Obezităţii, explică măsurile pe care trebuie să le ia părinţii care se confruntă cu o astfel de situaţie. Câteva sfaturi pentru părinţii cu copii obezi? Primul pas este ca aceste familii să-şi dea seama care este problema copilului şi că obezitatea este o boală gravă. Părinţii trebuie să fie informaţi de către medic în legatură cu riscurile şi consecinţele acestei stări. Al doilea pas, este să se adreseze obligatoriu unui medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, singurul dintre toate felurile de nutriţionişti de pe piaţă care poate să urmărească evoluţia unui copil obez, fără a-i pune în pericol şi mai mult sănătatea sau dezvoltarea, care poate diagnostica eventuale complicaţii şi care poate hotărî planul de tratament.
De asemenea, părinţii trebuie să fie pregătiţi să schimbe obiceiurile alimentare ale întregii familii. De cele mai multe ori, schimbarea obiceiurilor unui copil implică efortul întregii familii şi implementarea unui stil de viaţă sănătos. Spre deosebire de abordarea unui adult care suferă de obezitate, în cazul copiilor, abordarea nu pune accent pe restricţia calorică ci pe corectarea obiceiurilor nesănătoase, implementarea unui stil de viaţă sănătos, stabilizarea mai degrabă decât reducerea greutăţii, mişcarea şi dezvoltarea în înălţime a copilului.
Cum faci educaţia asta de nutriţie?
Educaţia se face în primul şi în primul rând în familie prin exemplul părinţilor. Este de departe cea mai eficientă formă. O selecţie bună a alimentelor din casă, un meniu variat şi sănătos şi servirea mesei împreună sunt elemente definitorii în formarea obiceiurilor alimentare pe care copiii le vor păstra când vor deveni adulţi. Gustul se educă şi cei mai mulţi dintre noi căutăm confortul în senzaţii familiare.
De aceea, un copil învăţat cu gustul legumelor şi al fructelor, cu pâine integrală sau cu seminţe, cu ciorbe şi tocăniţe este cu un pas mai departe de mâncarea de la fast-food faţă de un copil învăţat să mănânce şniţele cu piure în faţa televizorului. De aceea, în cazul famiilor cu copii până în adolescenţă care mi se adresează în clinică lucrez, în principal, cu părinţii. Ei sunt cei care trebuie să înţeleagă care este normalitatea, ce este sănătos pentru copii şi familie şi cum îşi pot ajuta copiii.
În plus, copiilor le trebuie asigurat un nivel minim de cunoştinţe referitoare la alimente fără a intra în termeni ştiinţifici însă. Mi se pare uneori exagerat când un copil de şcoală primară îmi spune în cabinet că el nu mănâncă carbohidraţi seara şi mă întreb cum au ajuns aceste concepte în limbajul copilului. Noi avem pacienţi adulţi care doresc să scadă în greutate şi tot pot mânca carbohidraţi seara! Cunoştinţele pe care trebuie să le aibă copiii depind de vârstă, bineînţeles, dar pornesc de la importanţa unui carburant de calitate, de la vitamine şi minerale pe care le găsim în fructe şi legume, de la calciu – pentru oase, şi proteine – pentru muşchi şi creier. Mai departe, educaţia o facem noi, medicii specialişti în diabet, nutriţie, boli metabolice, atât în cabinet, cât şi în cadrul lecţiilor de nutriţie pe care unii dintre noi le ţinem în şcoli. Şi educaţia nutriţională ar trebui făcută şi în şcoală.
Cum îl convingi pe cel mic că bomboana nu e bună şi doar broccoli?
Răspunsul este “Nici nu încerci”, dar abordarea depinde de vârsta copilului. Dacă este vorba de un copil mic, până în 2 – 3 ani, părinţii deţin controlul alimentaţiei şi cea mai simplă şi eficientă abordare este să nu îi ofere să guste bomboana. Copilul nu are nevoie de zahăr şi nici nu va şti să ceară ceva ce nu a gustat niciodată. Recompensele nu trebuie să fie niciodată reprezentate de mâncare. Nici răsfăţul, nici iubirea nu trebuie exprimate prin mâncare. Şi astfel, nu avem niciun motiv pentru a-i oferi bomboană copilului mic.
Dacă este vorba despre un copil care merge în colectivitate, la petreceri şi a avut contact cu dulciurile deja, soluţia este să limităm aportul de dulce, nu să îl excludem sau să îl interzicem. Din punct de vedere al cantităţii, limita este de maxim 25 de grame de zahăr pe zi. Dar este surprinzător cât de puţin reprezintă aceste grame. În plus, eu recomand întotdeauna familiilor care vin în cabinet ca dulcele să nu devină un obicei zilnic. El trebuie să fie o excepţie, o ocazie specială, un pretext pentru timp de calitate petrecut împreună – gătim brioşe împreună sau frământăm cozonac cu bunica. De aici până la “bomboane nu, broccoli da”, este cale lungă.
Pe de o parte, broccoli poate să fie foarte simpatic pe post de copăcei în farfuriile micilor prinţi şi prinţese cu castele decupate din pâine şi brânză şi decorate cu măsline şi morcovi. El poate să fie şi nedetectat în supe-crème, ghiveciuri şi diverse alte mâncăruri.
Pe de altă parte, există copii, şi mulţi adulţi de altfel, care nu suportă broccoli. În cazul copiilor, se reîncearcă introducerea lui în alimentaţie odată la câteva luni, pentru că preferinţele lor culinare se schimbă. Şi dacă chiar nu acceptă broccoli, nu este nicio nenorocire pentru că poate să fie înlocuit cu alte legume care sunt acceptate de copii. Ca să înlocuim vitamina C din broccoli, îi putem oferi alimente precum: ardei, pătrunjel, căpşuni, mazăre. Iar alimente bogate în vitamina K includ: spanacul, salata, varza, pătrunjelul, ficatul.
In final, retinem: „Dulcele – o exceptie, nu un obicei zilnic“ !
*Acest articol a fost publicat pe site-ul Adevarul.ro
