Rețeta de smoothie de banană și cacao a medicului Alexandru Popa

Dr Alexandru Popa este medic specialist Diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul clinicii Smart Nutrition și ne prezintă o rețetă simplă de smoothie de banană şi cacao, care poate reprezenta o alternativă inspirată pentru un mic dejun hrănitor, sau pentru o gustare delicioasă.

“Consider că această rețetă se adresează în special persoanelor care nu obişnuiesc să mănânce micul dejun, sau care doresc o alterativă rapidă pentru această masă. De asemenea, este indicată şi iubitorilor de ciocolată, care însă nu se mulţumesc cu o porţie micuță, sau care îşi doresc să poată beneficia de „cea mai mare ciocolată” pe care o pot consuma în cadrul unei diete. În plus, este o rețetă potrivită şi pentru persoanele care țin post, sunt vegetariene sau nu tolerează laptele animal. Sumarizând, reprezintă o variantă foarte rapidă de mic dejun sau gustare, de care oricine se poate bucura.”

Ingredientele necesare pentru preparare:

  • 300 ml lapte 1.5% sau 300 ml lapte de migdale (150 kcal)
  • 100 g banană (o banană mică) (80 kcal)
  • 1 linguriță de cacao (cu conținut scăzut de grăsimi) (20 kcal)
  • 1/2 linguriță scorțișoară

Metoda de preparare

Banana se mărunțește şi se pune într-un blender, alături de lapte, cacao și scorțișoară. Acesteă se mixează până când devin un smoothie consistent, care se consumă imediat.

Recomandările medicului
Acest smoothie, de aproximativ 400 de grame, are doar 200 kcal, și poate reprezenta o alternativă ideală pentru un mic dejun rapid, sau pentru o gustare gustoasă și consistentă.

“Dacă doriţi să îl mâncaţi ca mic dejun, vă recomand să consumați, alături de smoothie, şi o porţie de fructe oleaginoase (migdale / nuci / caju / alune crude), întrucât grăsimile sănătoase din acestea vor încetini puţin digestia, astfel încât smoothi-ul va ține mai mult de foame, iar organismul va beneficia mai eficient de nutrienții din acesta. Nu recomand pentru prima masă a zilei un conținut exclusiv semi-lichid, întrucât se va digera foarte repede, iar senzaţia de foame poate apărea destul de repede.

În funcţie de preferintă, puteţi jongla cu cantitățile fiecărui ingredient. De exemplu, dacă doriţi o aromă mai puternică de banană, puteți folosi o banană mai mare, sau dacă doriţi ca produsul să fie mai diluat, puteţi creşte cantitatea de lapte sau scădea uşor celelalte ingrediente”,  ne explică medicul Alexandru Popa.

Beneficii cacao:
Cacao este un aliment cu multiple beneficii. Acesta stimulează producția de serotonină şi dopamină, nişte neurotransmitatori care induc o stare de bine, şi sunt considerati a fi „hormonii fericirii”. De asemenea, flavonoidele din cacao au un rol benefic asupra neuronilor, îmbunătățind capacitatea de învățare și memoria. Nu în ultimul rând, oxidul nitric, un neurotransmitator cu rol vasodilatator din cacao, previne apariția accidentului vascular cerebral. Polifenolii din cacao, cu rol antioxidant, ajută la scăderea inflamației din organism și la normalizarea nivelului colesterolului.

Beneficii scorțișoară:
Scorțișoara este un condiment care poate ajuta la menținerea unui nivel normal al glicemiei, prin scăderea glucozei sangvine și modularea producţiei de insulină în organism. De asemenea, s-a demonstrat că are rol adjuvant în echilibrarea nivelului de colesterol, precum şi un important rol antifungic.

Aşadar, sper că v-am convins sa încercaţi această rețetă rapidă, gustoasă şi sănătoasă.
Va urez spor la prepararea ei şi pofta bună!

 

Acest articol a fost publicat pe site-ul CSID.

Lasati un comentariu