Cat conteaza alimentatia in mentinerea sanatatii ficatului?
Alimentatia are un rol foarte important in mentinerea sanatatii ficatului. Toate alimentele pe care noi le consumam ajung din intestin direct in ficat, prin intermediul venei porte, unde sunt in continuare procesate si transformate in molecule din ce in ce mai simple. Astfel, putem considera ficatul o adevarata statie de “filtrare, sortare si procesare” a nutrientilor. Daca il vom incarca cu alimente nesanatoase sau toxice, acesta in timp va suferi si se va putea imbolnavi. De asemenea, alimentatia poate influenta in mod indirect sanatatea ficatului. Obezitatea, una din cele mai mari probleme de sanatate publica actuala, pune o mare presiune pe echilibrul si functionarea acestui organ. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mult mai mare de a dezvolta steatoza hepatica si steatohepatita non-alcoolica. De asemenea, si cele cu tulburari de comportament alimentar din sfera anorexiei si bulimiei pot dezvolta complicatii hepatice. Prin urmare, o alimentatie echilibrata ne va ajuta sa mentinem ficatul sanatos si functional pentru tot restul vietii.
Exista alimente sau plante protectoare pentru ficat?
Toate alimentele cu efect antiinflamator au rol benefic in protejarea ficatului, intrucat furnizeaza vitamine, minerale si antioxidanti cu rol protector. In aceasta categorie as include fructele si legumele (in special fructele de padure, merele, rosiile, ardeii, spanacul si salata), fructele oleaginoase crude (nuci, migdale, caju, alune etc), semintele crude, avocado si pestele. In anumite boli hepatice acute sau in cazul persoanelor care asociaza o colica biliara se recomanda oprirea consumului alimentelor bogate in grasimi, insa altfel, pentru mentinerea sanatatii ficatului acestea sunt indicate, bineinteles in limita necesarului caloric individual. Recomand ca toate fructele si legumele sa fie foarte bine spalate, intrucat pesticidele si substantele folosite in agricultura pot avea efect toxic.
Cea mai populara si utilizata planta cu efect protector pentru ficat este armurariul, din fructele caruia se extrage silimarina. Aceasta are beneficii dovedite pentru imbunatatirea functiilor hepatice, scaderea inflamatiei locale si scaderea steatozei. De asemenea, ghimbirul si turmericul, prin efect antiinflamator au beneficii deosebite pentru ficat. Nu in ultimul rand, lemnul dulce (licorice) si radacina de papadie ajuta la mentinera sanatatii hepatice. Ghimbirul si turmericul pot fi folosite in alimentatia uzuala, ca niste condimente. Toate aceste plante se gasesc si sub forma de suplimente alimentare, insa nu recomand administrarea lor fara un consult medical de specialitate in prealabil.
Ce trebuie sa evitam pentru a proteja ficatul?
Alcoolul este un produs toxic pentru ficat si este responsabil pentru aparitia inflamatiei locale, care in timp se poate generaliza, degradand organul pana in faza de ciroza. Recomand evitarea si limitarea consumului de alcool si tratarea cat mai rapida a consumului cronic (dependentei). Persoanele cu hepatita virala cronica, steatoza hepatica avansata sau steatohepatita non-alcoolica ar trebui sa evite total alcoolul, iar cele fara probleme de sanatate cunoscute sa il consume cu moderatie. Produsele de tip fast-food si junk food au de asemenea un efect nociv, datorita continutului crescut de glucide sau de grasimi trans. Mai mult, orice aliment prajit in ulei sau in alt tip de grasime ar trebui evitat, intrucat compusii rezultati in urma acestui proces de gatire (grasimi trans) sunt foarte toxici pentru ficat. Dulciurile si bauturile dulci sunt niste adevarati “dusmani” ai ficatului,cantiatea mare de glucide din ele neputand fi procesata eficient si fiind transformata partial in grasime, care contribuie la agravarea steatozei hepatice. Nu in ultimul rand, fainoasele albe si produsele de patiserie sunt daunatoare, datorita lipsei fibrelor alimentare din structura lor. Astfel, o alimentatie echilibrata, care sa fie parte a unui stil de viata sanatos, contribuie semnificativ la mentinerea sanatatii ficatului.
Te invitam sa descoperi si alte articole interesante, pe Blogul Clinicii Smart nutrition!
De asemenea, te invitam sa faci parte din comunitatea Facebook Clinica Smart nutrition si Instagram Clinica Smart Nutrition si de asemenea,
sa ne urmaresti interviurile si prezentarile video pe canalul nostru de Youtube Clinica Smart Nutrition.