Diabeticii au riscuri mai mari de a face forme severe de Covid-19. Cum controlezi diabetul în această perioadă

*Acest articol a fost publicat pe site-ul Adevarul.ro

Medicii specialişti atrag atenţia că diabeticii, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, cancere sau boli autoimune, precum şi vârstnicii constituie categorii de risc major în faţa noului coronavirus.

Pandemia de coronavirus nou ne-a izolat acasă, obligaţie cu atât mai importantă pentru persoanele aflate în categoriile de risc şi care pot reduce în acest fel până la minimum riscu de infecţie cu SARS- CoV-2. Dr Mihaela Posea, medic specialist de diabet, nutriţie, boli metabolice, doctor în medicină, acreditată de Federaţia Mondială a Obezităţii, la Clinica Smart Nutrition explică care sunt, în această perioadă, riscurile pentru pacienţii cu diabet şi face câteva recomandări în beneficiul acestora.

Ipoteze luate în calcul Conform American Diabetes Association – ADA, diabeticii nu au un risc mai mare de a se infecta cu acest virus, ci ei au riscuri mai mari de evoluţie severă a infecţiei, potrivit dr. Mihaela Posea. ”De ce se întâmpla acest lucru? Încă nu se ştie cu exactitate, dar există nişte ipoteze.”

Prima ipoteză este aceea că valorile mari ale glicemiei se asociază cu o scădere a imunităţii organismului. A doua ipoteză ia în calcul dezechilibrul glicemic care conduce la un status proinflamator permanent, cu scăderea rezistenţei în faţa virusului. Alte două variante ar fi acelea că virulenţa SARS- Cov-2 poate fi mare în prezenţa hiperglicemiei şi că virusul modifică metabolismul glucozei. ”Se ştie însă că diabetul, bolile cardiovasculare, bolile renale, vârsta înaintată sunt factori favorizanţi ai unei evoluţii severe în caz de orice infecţie”, adaugă medicul.

Câţi diabetici sunt în România?

La nivelul ţării noastre, 11.6 % din populaţie suferă de diabet.

Dar, este cunoscut şi faptul că pe lângă un pacient diagnosticat cu diabet mai există unul care nu ştie că are această boală. Peste 70% din cazuri afectează persoanele care au trecut de vârsta de 60 de ani. Obezitatea este unul din factorii de risc asociaţi cu apariţia diabetului.”

Deşi statisticile sunt îngrijorătoare, susţinând că aproximativ 40% din diabetici nu se tratează, recomandarea medicilor este aceea de a nu renunţa la tratament. Nu trebuie uitat că şi alimentaţia necorespunzătoare poate creşte valorile glicemiei.
Pacienţii trebuie să apeleze mai des la alimente precum legume – proaspete sau congelate, carne, peşte, ouă, lactate şi să uite de covrigi, biscuiţi, cozonaci, clătite, ciocolată, chiar dacă scrie pe ele că sunt fără zahăr.”

Renunţarea la alimente precum dulciuri, produse de patiserie/cofetărie, sucuri are efecte benefice atât pe valorile glicemiei, cât şi pe cifra de pe cântar. ”Scăderea în greutate se asociază cu un control mai bun al glicemiei, al tensiunii arteriale dar şi cu o stare generală mai vioaie.”

Ce trebuie să facă un pacient cu diabet în această perioadă?

  • Să stea în casă;
  • Să îşi administreze tratamentul conform recomandărilor medicului curant şi să nu uite că regimul alimentar necorespunzător poate duce la valori mari ale glicemiei;
  • Să evite contactul cu persoanele racite/bolnave; Să respecte măsurile generale de prevenţie a infectării cu SARS-Cov-2 privind igiena mâinilor, atingerea feţei, dezinfecţia obiectelor.

Semnele care ar trebui să îngrijoreze şi să trimită imediat pacientul la medic sunt apariţia dificultăţillor în respiraţie, durerea persistentă sau presiunea în piept; confuzia; albăstrirea buzelor sau a feţei.

 

Credit foto: https://www.freepik.com/ 

Lasati un comentariu

0