*Acest articol a fost publicat pe site-ul Slabsaugras.ro
Ne-am obișnuit să credem că problemele de greutate țin doar de voință și de aportul caloric. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Cercetările din ultimii ani vin să introducă în ecuația câștigului ponderal un nou factor: rezistența la leptină. Discutăm despre acest fenomen cu dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, de la Clinica Smart Nutrition.
Are o experiență de peste zece ani în domeniul nutriției și a bolilor metabolice și este unul dintre cei șase medici din România certificați în managementul obezității de către Federația Mondială pentru Obezitate – World Obesity Federation. Începând din 2014, a participat constant la stagii de pregătire internaționale în ariile de interes, iar în 2015 a obținut titlul de doctor în medicină la UMF „Carol Davila”.
Slab sau Gras: Tot mai multe studii aduc în discuție rolul leptinei în dezvoltarea obezității. Explicați-ne, vă rog, despre ce este vorba.
Dr. Mihaela Posea: Leptina este un hormon secretat de țesutul adipos care are rolul de a regla depozitele de grăsime, dar și numărul de calorii pe care le consumăm sau le ardem. Descoperirea ei, în 1994, a reprezentat o speranță în tratamentul obezității, punând bazele înțelegerii mecanismelor prin care apare această boală. Leptina acționează prin receptorii aflați în sistemul nervos central (în creier) asupra zonelor care inhibă apetitul și astfel omul mănâncă mai puțin.
Așadar, ne îngrășăm dacă avem deficit de leptină?
Nu doar atunci. Există, într-adevăr, cazuri în care nivelul din sânge al leptinei este nedetectabil și mai sunt și cazuri de mutații la nivelul genei leptinei sau la nivelul genei care codifică receptorul de leptină. Aceste deficite congenitale sunt însă extrem de rare – sub 100 de cazuri la nivel mondial. La majoritatea pacienților care se confruntă cu obezitate, nivelul de leptină este mare. Secreția ei fiind determinată de celulele adipoase, în contextul unei greutăți anormal de mari și nivelul de leptină este crescut. Cu toate acestea, deși ne-am aștepta ca leptina să conducă la reducerea cantității de alimente pe care o mănâncă un pacient obez, acest lucru nu se întâmplă, deoarece el are rezistență la leptină.
„Există cazuri în care nivelul din sânge al leptinei este nedetectabil și sunt acele cazuri de mutații la nivelul genei leptinei sau la nivelul genei care codifică receptorul de leptină. Aceste deficite congenitale sunt însă extrem de rare – sub 100 de cazuri la nivel mondial.”
Cum se ajunge la această rezistență?
Pacienții obezi ar trebui, în mod natural, să-și limiteze aportul alimentar, deoarece creierul lor ar trebui să știe că există suficientă cantitate de grăsime în organism. Se pare, însă, că aceste mecanisme de semnalizare nu funcționează în parametri normali, iar creierul nu „vede” aceste cantități crescute de leptină, „gândind”, în mod greșit, că organismul suferă de foame. În consecință, stimulează apetitul și reduce arderile metabolice. Cauzele acestui fenomen sunt încă neclare, dar putem enumera inflamația sau nivelul crescut de acizi grași liberi. Eficacitatea scăzută a leptinei endogene în promovarea scăderii în greutate a pacienților care suferă de obezitate a dat naștere acestui concept de rezistență la leptină, un concept similar celui de rezistență la insulină. Și în cazul rezistenței la insulină coexistă un nivel crescut de insulină cu un răspuns scăzut al acesteia.
