Anorexia începe, de obicei, în adolescenţă şi pare iniţial o joacă. Treptat, apar fobiile alimentare, regimul devenind din ce în ce mai restrictiv. Astfel, e pusă în pericol viaţa pacientului. Dar, diagnosticată la timp şi tratată în echipe multidisciplinare, boala este reversibilă.
Despre anorexia nervoasă se vorbeşte mai puţin, deşi în ultimele decenii, frecvenţa acestei afecţiuni a început să crească simţitor. Afecţiunea este una complexă, din categoria bolilor psihiatrice. „Anorexia nervoasă este întâlnită în toate ţările dezvoltate şi la toate clasele socio-economice, mai frecvent în preajma pubertăţii şi la femeile tinere – în jurul vârstei de 25 de ani. În Europa, prevalenţa anorexiei nervoase este de 1-4%, iar a bulimiei nervoase de 1-2%. Acestea sunt mai frecvent întâlnite în rândul femeilor – 2-3% – faţă de bărbaţi – 0,3-0,7%“, explică dr. Emilia Rusu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa“, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Îngrijorător este faptul că numărul de cazuri de anorexie în rândul adolescentelor a crescut în ultimii 50 de ani. Explicaţiile pentru acest fenomen pot fi noile standarde de frumuseţe ale societăţii moderne, precum şi abundenţa soluţiilor pentru slăbit, indiferent că vorbim despre suplimente, despre diete miraculoase sau poveşti spectaculoase ale unor persoane publice care au reuşit să slăbească în timp-record. Din păcate, cea mai receptivă categorie de persoane la astfel de mesaje este cea a adolescentelor care, în contextul pubertăţii şi al crizelor de identitate, specifice vârstei, ajung să pună în practică anumite soluţii pentru slăbit periculoase pentru sănătate“, atrage atenţia dr. Mădălina Truică, medic specialist de diabet, nutriţie şi boli metabolice la Clinica Smart Nutrition din Bucureşti.
Trebuie precizat de la bun început că anorexia este afecţiunea psihiatrică cu cea mai mare mortalitate, adaugă dr. Truică: „Anorexia este boala care nu iartă niciun organ şi este uşor de înţeles acest lucru, din moment ce mâncarea este combustibil pentru fiecare celulă în parte“, adaugă aceasta.
Pacienţii care suferă de anorexie nervoasă refuză să-şi menţină greutatea corporală la un nivel minim normal pentru vârstă şi înălţime, se tem excesiv de creşterea în greutate şi de perspectiva de a deveni obezi, chiar dacă nu e niciun pericol în acest sens, ba chiar există un deficit ponderal important. Totodată, au tulburări asupra modului în care percep greutatea corporală sau forma corpului, acestea influenţând negativ autoevaluarea, adaugă dr. Emilia Rusu.
Boala începe în adolescenţă
Anorexia nervoasă este o boală ce începe în adolescenţă, când nevoia de apartenenţă la grup, dar şi îndeplinirea „standardelor de succes social“ sunt esenţiale pentru imaginea de sine a adolescentului, explică psihoterapeutul Yolanda Creţescu. „Anorexia devine «soluţia» cu care îşi poate controla viaţa şi propria persoană, relaţia cu familia, modul în care e perceput de către ceilalţi, integrarea în grupul de colegi. Prin scăderea kilogramelor, adolescentul îşi dovedeşte că poate deveni mai bun, mai frumos, mai popular, mai admirat. Această diferenţă de percepţie devine subiectul conflictelor în familie; pentru adolescent este o soluţie, pentru părinţi devine o problemă de sănătate.“ Tiparul de personalitate al adolescentului predispus la anorexie este acela al unui copil crescut în perfecţionism, cu standarde interiorizate înalte, cu teamă de eşec, teamă de abandon, cu sentimentul că este fără valoare, nedorit, cu conştiinciozitate crescută şi stabilitate emoţională scăzută, adaugă psihologul.
Fiind vorba de adolescente, în cele mai multe cazuri, familia cere ajutorul medicului atunci când scăderea în greutate devine îngrijorătoare, afirmă. dr. Mădălina Truică. „De cele mai multe ori, poveştile spuse de cei apropiaţi au câteva puncte comune. Apropiaţii descriu începuturile acestei boli ca fiind înşelătoare: iniţial pare o joacă! Nu pare alarmant ca o adolescentă să-şi dorească să fie mai slabă. Pentru a-şi realiza acest scop, va căuta informaţii, de cele mai multe ori în mediul online, pentru a învăţa cum să scadă în greutate. Nu este exclus nici să împrumute diverse practici testate de prietenele sau colegele de şcoală. În această perioadă, pot apărea anumite fobii alimentare – teama de a consuma pâine, cereale, în mod special carbohidraţi, dar şi alte alimente dense caloric, regimul lor alimentar devenind din ce în ce mai restrictiv. Mai mult, pot apela la diverse soluţii care pot accelera scăderea în greutate, precum activitate fizică intensă, provocarea vomei sau utilizarea unor medicamente cu rol laxativ sau diuretic.“
Timpul, un factor important Este important de menţionat că timpul este un factor important în tratarea acestei afecţiuni, atrage atenţia dr. Adrian Pătrăţanu, medic specialist psihiatru la Clinca Smart Nutrition. „Cu cât se acţionează mai repede, cu atât rezultatele sunt mai bune şi se reduc riscurile complicaţiilor, mai ales ale celor ireversibile“, adaugă specialistul. Anorexia afectează întregul organism, dar efectele sunt cu atât mai grave cu cât această afecţiune e diagnosticată înainte de pubertate. „Pot fi influenţate negativ şi ireversibil statura, funcţia de reproducere şi metabolismul osos“, potrivit dr. Adriana Mateescu, medic primar pediatru, Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie“ din Bucureşti.
Identificarea bolii în perioada adolescenţei este o provocare atât pentru tânără şi familia ei, cât şi pentru echipa medicală care va gestiona întreaga situaţie din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic, pentru că, mai spune dr. Mateescu, pubertatea este o perioadă critică, definită printr-o creştere şi dezvoltare rapidă, marcată de mecanisme complexe psihologice şi sociale. „Sfatul meu pentru părinţi este să se implice activ în terapia psihologică pe care o va urma adolescenta. Este esenţial ca părintele să consolideze sau să construiască o relaţie bună cu copilul, pentru a-i putea explica şi pentru a o determina să urmeze toţi paşii necesari pentru o recuperare de durată“, adaugă dr. Adriana Mateescu.
Pacienţii neagă problemele cu care se confruntă
Există două tipuri de comportamente specifice în anorexia nervoasă: tipul restrictiv – caracterizat prin refuzul alimentelor care conţin grăsimi şi practicarea efortului fizic excesiv pentru a creşte consumul energetic – şi tipul de comportament compensator binge eating/ purging, care utilizează tehnici de eliminare forţată (vărsături autoprovocate, diuretice, laxative, clisme), potrivit dr. Emilia Rusu. „O proporţie importantă dintre pacienţii cu tulburări de comportament alimentar asociază şi anxietate, tulburări ale dispoziţiei, comportament autodistructiv şi consum de droguri. Pacienţii pierd mult în greutate, ţesutul adipos este aproape absent, oasele proemină prin piele, părul devine subţire, fin şi mătăsos; în cazurile avasate apar edemele la nivelul membrelor inferioare – albumina serică este scăzută. Deseori, pacienţii neagă problemele cu care se confruntă şi au o percepţie denaturată asupra imaginii corporale.“
Potrivit dr. Mădălina Truică, foarte importantă este schimbarea comportamentală a adolescentei care se asociază scăderii în greutate. „Tristeţea, izolarea socială, lipsa de interes pentru activităţi care înainte păreau atractive. Această apatie, asociată cu o capacitate scăzută de concentrare se datorează aportului insuficient de nutrienţi şi contribuie la scăderea performanţelor intelectuale. Lumea interioară a adolescentei ajunge să fie guvernată de o teamă intensă de a creşte în greutate, alimentată de o imagine distorsionată despre forma corpului ei. O bună parte din energia zilnică va fi alocată gândurilor şi activităţilor care au legătură cu controlul greutăţii şi cu mâncarea. Se va cântări foarte des, îşi va inspecta corpul excesiv, va calcula caloriile fiecărui aliment consumat, toate aceste activităţi dându-i falsa impresie că se află «în control»“, descrie dr. Truică.
Riscurile medicale care pot apărea
Manifestările acestei boli schimbă, în primul rând, aspectul fizic. „Aceste paciente au o greutate mai mică decât cea minimă acceptată pentru vârsta lor. Pericolul este mai mare în cazul pacientelor care nu şi-au încheiat procesul de creşetere, proces care poate fi afectat ireversibil de această boală“, mai spune dr. Truică. Pielea este şi ea afectată: „Are un aspect palid – care poate fi semnul unei anemii – este uscată şi, în cazurile grave poate fi acoperită de pilozitate excesivă, ca reacţie la pierderea stratului de grăsime, cu rol de termoreglare. Unghiile şi părul nu au aspectul acela sănătos, din cauza lipsei de nutrienţi“.
Inima este unul dintre organele care suferă cel mai mult în urma deprivării de hrană. Apare pulsul scăzut, tensiunea arterială mică şi, după caz, pot apărea aritmii care pot pune viaţa în pericol. Celulele care intră în componenţa ficatului pot intra în apoptoză sau moarte programată ca urmare a lipsei de nutrienţi. „La nivelul creierului, lipsa de nutrienţi se manifestă prin atrofie cerebrală şi poate afecta permanent anumite funcţii neurocognitive. În privinţa modificărilor hematologice poate apărea anemia sau leucopenia, care scade apărarea organismului împotriva bolilor. Osteoporoza, lipsa menstruaţiei şi afectarea fertilităţii sunt alte semne ale acestei boli.“ Totuşi, majoritatea acestor manifestări ale anorexiei, deşi grave, sunt reversibile odată cu tratamentul potrivit.
Tratamentul urmăreşte restabilirea greutăţii corporale
În anorexia nervoasă nu există un tratament standardizat, potrivit specialiştilor. „Echipa de urmărire este una multidisciplinară. Obiectivul principal este restabilirea greutăţii corporale. Tratamentul este de lungă durată şi necesită colaborare între pacient, familie şi medicii specialişti“, afirmă dr. Emilia Rusu. În funcţie de starea în care se află pacienta, afecţiunea se poate trata în spital sau în ambulator. „Foarte important de precizat este că, în ambele cazuri, este nevoie de o echipă de specialişti, dintre care nu trebuie să lipsească diabetologul – care se va ocupa de regimul alimentar al pacientei care este special, adaptat fiecărui caz în parte, medicul psihiatru – care va stabili dacă pacienta are nevoie şi de o medicaţie adjuvantă deoarece, în multe cazuri, anorexia este asociată cu depresia sau cu tulburarea obsesiv-compulsivă, şi psihoterapeutul cu experienţă în problemele de comportament alimentar“, detaliază dr. Mădălina Truică.
Potrivit dr. Truică, din momentul diagnosticării şi până la recuperare pot trece şi cinci-şase ani, prin urmare sprijinul familiei sau al persoanelor apropiate e foarte important. „Cercetările din acest domeniu au arătat că formele de psihoterapie care implică şi familia sunt mai eficace în comparaţie cu psihoterapia canalizată doar pe pacient. Mai ales în cazurile în care factorii precipitanţi pot fi anumite conflicte familiale.“
Identificarea tiparelor cognitive, afective şi comportamentale exersate în familie, stilul vieţii, identificarea rolului şi locului din familie a anorexicului fac ca intervenţia să fie eficientă în toate ariile vieţii. De asemenea, identificarea ideilor care interferează cu creşterea face să poată apărea schimbări la nivelul credinţelor cu privire la lume şi viaţă, mai spune psihologul Yolanda Creţescu.
Progresul, oricât de mic, e important
În anumite situaţii poate fi necesar tratamentul în spital, mai ales în cazul complicaţiilor când riscurile pentru sănătate sunt mari şi e nevoie de supraveghere şi tratament pentru a ajunge în anumiţi parametri de siguranţă, completează dr. Adrian Pătrăţanu, medic specialist psihiatru. „Ulterior, este necesară o urmărire a stării de sănătate fizică pentru a ne asigura că riscurile sunt minimizate şi organismul are o funcţionare şi dezvoltare optimă. Pe lângă tratamentul complicaţiilor, evident, trebuie tratată şi cauza. De aceea, e vital ca pacientul să aibă parte de o echipă de specialişti care să comunice eficient şi să poată adapta cea mai bună strategie fiecărui caz. Obiectivele sunt tratarea complicaţiilor, revenirea la o stare de sănătate în parametri normali şi tratarea afecţiunii psihice care duce la aceste probleme.“
Având în vedere că este un demers de durată, este nevoie de răbdare, rezultatele, chiar şi discrete, fiind importante la început, adaugă psihiatrul. „Psihoterapeutul joacă un rol elementar, fiind puntea de legătură între pacient şi drumul spre vindecare. De multe ori, este nevoie de intervenţie în relaţia de familie, pentru rezolvarea unor cauze şi pentru a facilita rolul acesteia în susţinerea pacientului cu anorexie. Aşa cum echipa de specialişti are nevoie de expertiză şi experienţă în acest domeniu, aşa şi familia şi apropiaţii au nevoie de a înţelege şi a şti cum să fie lângă o persoană cu această afecţiune. O reală problemă este dificultatea în a antrena dorinţa pacientei de a fi ajutată şi a depăşi gradual temerile şi obsesiile acesteia. Chiar dacă în principal vorbim de persoane sub 18 ani, fără cooperare este aproape imposibil, aşa încât este foarte important de stabilit o legătură de încredere între echipa de specialişti şi pacientă, cât şi întărirea relaţiei cu familia şi apropiaţii.“
Lipsa dorinţei de a urma tratamentul – cea mai mare problemă
„Cea mai mare problemă în tratamentul pacientelor cu anorexie este că, de cele mai multe ori, acestea nu doresc să urmeze tratamentul pentru că această boală este caracterizată de o teamă intensă de a nu se îngrăşa, ele neputând să-şi dea seama de pericolul în care se află. În schimb, în anumite cazuri, acestea caută sprijin, de obicei tot în mediul online, din partea altor persoane cu experienţe similare. După cum nu tot conţinutul online este de calitate, pot descoperi anumite comunităţi periculoase. Se numesc «pro-ana», «ana» fiind pseudonimul pentru anorexie, şi promovează ideea că anorexia nu este o boală, ci un stil de viaţă, oferind sfaturi periculoase pentru a putea atinge idealul de femeie suplă, extrăgându-si forţa din filmuleţe şi poze cu vedete foarte slabe“, adaugă dr. Truică.
A lăsa adolescentul singur în lupta cu boala sau a-i atribui responsabilitatea acesteia va produce efectul invers vindecării, avertizează psihologul Yolanda Creţescu. „Ca psihoterapeut, în intervenţia mea, formez o echipă din care şi familia face parte pentru că doar ea poate crea condiţiile unui tratament. De cele mai multe ori, anorexia poartă un mesaj către familie şi îi este «dedicată cuiva», mai are de suferit cineva în afară de adolescent. Deseori este un stigăt de ajutor afectiv“, conchide psihologul.
Cum trebuie tratată în familie persoana anorexică
• Discutaţi cu ea pe un ton cât mai prietenos. Ascultaţi cu atenţie ce are de spus, care-i sunt temerile şi dorinţele.
• Exprimaţi-vă îngrijorarea în legătură cu ce i se întâmplă, cu felul în care arată – dacă a slăbit mult în ultimul timp, dacă pare exagerat de obosită şi deprimată. Comparaţi imagini din trecut şi prezent. Ajută la conştientizarea diferenţelor de greutate.
• Oferiţi-vă deschis ajutorul, asiguraţi-o de dragostea dumneavoastră şi că sunteţi alături de ea orice ar fi. Acceptarea necondiţionată este esenţială pentru reducerea anxietăţii adolescentului.
• Dacă sunteţi părinte, discutaţi neîntârziat cu un medic despre îngrijorarea dumneavoastră – de preferinţă medic neuro-psihiatru, psiholog, psihoterapeut. Dacă sunteţi prieten sau educator, încercaţi să discutaţi cu părinţii.
• Aveţi răbdare: vindecarea este dificilă şi poate dura mult timp, pentru că ea vizează schimbări în toate ariile vieţii.
• Faceţi din alimentaţie un moment plăcut social/ familial şi nu o condiţionare, o sursă de stres.
• Nu recurgeţi la ameninţări/ condiţionări (de exemplu: „Dacă nu mănânci, nu te mai iubesc“ sau „mergi la spital“) şi nici nu negociaţi („Dacă mănânci, îţi dau un cadou“).
• Nu insistaţi să cântăriţi copilul acasă.
• Nu uitaţi că boala netratată este mortală.
*Acest articol a fost publicat pe site-ul Adevarul.ro
